Echipa

Iulian Popescu

Membru fondator, Coordonator proiecte

Iulian Popescu este co-fondatorul Asociației Excelsior pentru Excelență în Educație. El a înțeles foarte repede că dezvoltarea unui business merge mână-n mână cu dezvoltarea oamenilor din jur. De aceea, misiunea asociației a venit ca o completare a planului său și a echipei de a da înapoi societății, măcar puțin din ce a primit.
Iulian Popescu a contribuit, de-a lungul anilor, la implementarea a numeroase proiecte din domeniul educației antreprenoriale și este susținătorul declarat al performanței.
Crede în energia noii generații și determinarea de a lăsa o amprentă în jur, dar se bazează, în acest demers, și pe experiența și valorilor vechilor generații.
Printre alte proiecte de care este legat, derulate de asociație, sunt cele de editare de cărți și realizarea unui ceas în ediție limitată, dedicat revoluției lui Tudor Vladimirescu de la 1821.

Alin-Mihai Popescu

Președinte Executiv

Alin Popescu este co-fondator al organizației, are 44 de ani și este căsătorit. A studiat Finanțe și Istorie. Aparent fără legătură, dar Alin crede că Istoria e în toate. În activitatea din Asociația Excelsior pentru Excelență în Educație, cele două se împletesc cel mai bine: managerul pragmatic și nostalgicul vremurilor vechi din mentalul colectiv. Istoria și finanțele s-au legat bine în perioada 2017-2019, când asociația a derulat proiecte antreprenoriale dedicate românilor din diaspora.
Pentru Alin, proiectele de suflet și care au impactat zone de interes pentru el au fost cele adresate cetățenilor români din diaspora și editarea unei cărți care a ajuns în Basarabia- ”Ultimul tren spre România”. Istoria este reperul de excelență din prisma performării prin experiență în toate domeniile, crede Alin.
Spune că de 11 ani toți membrii asociației lucrează pentru a deveni reper în ceea ce înseamnă cultivarea spiritului antreprenorial și pentru descoperirea tinerilor care pot performa  pentru țară. În cei peste 11 ani de activitate, organizația a creat proiecte și așteptări.
Pe viitor, Alin își dorește ca Asociația Excelsior pentru Excelență în Educație să depășească așteptările membrilor, colaboratorilor, beneficiarilor și să reprezinte un sistem de reper al valorilor morale în lumea românească.

Vladimir Tanasiev

Membru fondator, Coordonator tehnic

Vladimir Tanasiev este licențiat în Ingineria Calculatoarelor și în prezent este cadru didactic la Facultatea de Energetică, Universitatea POLITEHNICA din Bucuresti. Experiența sa profesională include cunoștințe în domeniul surselor de energie regenerabilă, sisteme off-grid, stocare energie, soluții IoT, soluții BMS, monitorizare inteligentă, management inteligent al sistemelor energetice, soluții eficiente din punct de vedere energetic pentru orașe inteligente, platforme cloud și microelectronică.
Totodata, Vladimir a lucrat ca expert în mai multe proiecte educaționale care abordează teme importante precum antreprenoriatul, responsabilitatea socială, stagii de practică pentru studenți și proiecte de transfer tehnologic.

Cristina Ițcuș

Manager de proiect

Cristina Ițcuș este licențiată în studii economice și lucrează în consultanță și management de proiect incepând din anul 2004. A absolvit un program de Executive MBA, două masterate în managementul întreprinderii și dezvoltare regională și deține numeroase certificări interne și internaționale în domeniul managementului întreprinderii și al managementului proiectelor. Mereu zâmbitoare și plină de energie, pune pasiune în tot ceea ce face, iar fiecare proiect realizat o bucură și o împlinește.  Se declară mămică fericită de pitic de grădiniță, iar în timpul liber crește melci și broaște țestoase, spre amuzamentul fiului său.

Lidia Ene

Manager de proiect

Lidia Ene a absolvit Facultatea de Electronica și Telecomunicatii. Lucrează în domeniul fondurilor europene și managementului de proiect începand cu 2004. Dupa o perioadă de peste 6 ani în cadrul sistemului public de gestionare a fondurilor europene pentru domeniul IT, a urmat o perioadă de peste 10 ani ca și consultant fonduri europene și manager proiect.
În cei peste 10 ani de experienta în consultanță, a fost implicata în scrierea și implementarea a zeci de proiecte din diverse domenii.
Pasionata de tehnologie și crearea artizanală a ciocolatei, împletește în managementul de proiect competențele tehnice și latura creatoare, pentru a pune în practică soluțiile adaptate fiecărui proiect în parte.

Doru Dinu

Manager de proiect

„Suntem ceea ce facem în mod repetat. Prin urmare, excelența nu este o acțiune, ci un obicei” (Aristotel).
Sosit în echipa Excelsior în anul 2018, Doru Dinu este absolvent de studii economice și lucrează în domeniul accesării de fonduri europene și management de proiect din anul 2003. A absolvit un master în domeniul Managementului financiar și este certificat ca manager de proiect, evaluator proiecte, expert achiziții publice, formator, responsabil protecția datelor cu caracter personal etc.
Deține o vastă experiență în scrierea și implementarea de proiecte în majoritatea domeniilor finanțate prin fonduri europene: IT&C, industrie, administrație publică, agricultură, turism, educație, antreprenoriat, social etc.
Consideră că MS Excel și MS Project sunt parteneri de bază în domeniul său de activitate și este pasionat de tehnologie, domeniul auto și sport iar mai nou este interesat de domeniul economiei circulare.

Georgiana Șuica

Manager de proiect adjunct

Georgiana Suica este o persoana norocoasa din toate punctele de vedere: are o familie frumoasă, 3 copii frumosi si minunati, prieteni sinceri, colegi capabili si buni coechipieri. Optimismul și pozitivismul sunt trăiri care o însoțesc permanent în viața personală și în activitatea profesională, făcând din aceasta o persoana motivata și plina de speranță.

Ana Carmen Dulu

Manager de proiect adjunct

Ana Carmen Dulu a terminat un Master in Project Management si Facultatea de Cibernetica  in cadrul Academiei de Studii Economice si participa activ la implementarea diferitelor Proiecte educationale sau antreprenoriale. Ii place sa lucreze cu oamenii, sa invete de la ei sa faca schimb de experiente, iar in acest sens a tinut cursuri de comunicare, management si leadership.
Ca si director general a unei importante firme de training si a unei francize IT a reusit sa construiasca una dintre cele mai de succes firme din Romania. A ajutat de asemenea si la dezvoltarea cursurilor IT prin scrierea si editarea unui numar de 14 carti referitoare la utilizarea Microsoft Office atat la nivel avansat cat si incepator si a predat cursuri de utilizare a aplicatiilor Office si management de proiect si a aplicatiei Microsoft Project.
Se descrie ca fiind o persoana plina de energie, cu un intens angajament pentru organizarea eficienta, cu pasiune pentru organizare, rezolvarea problemelor, atentie la detalii in cadrul unor medii in continua schimbare
In timpul liber scrie despre lucrurile in care crede si pe care le traieste si le-a experimentat. Scrie despre antrenamente sportive care ii modeleaza un trup sanatos si armonios si despre diverse retete nutritionale si despre hidratare, odihna, cam ceea ce inseamna un stil de viata sanatos.  
Practica si preda arte martiale KEMPO unde intalnesc oameni deosebiti, a castigat echilibru in viata, si rezistenta la efort, la stres, forta, si  brusc a devenit mai buna la orice isi propunea. Cu rabdare si perseverenta a reusit sa obtina centura neagra in Kempo nivelul 3Dan

Alin Constantin Brînzan

Consultant

Alin Brinzan a absolvit Facultatea de Inginerie și Master în domeniul Conducerii Proceselor Energetice, iar apoi a urmat mai multe programe de formare profesională în diferite specializări. Din anul 2019 își desfășoară activitatea în cadrul Departamentului de Consultanță.
Spune despre el că este o persoană empatică, căreia îi place sa manifeste permanent o atitudine corectă și deschisă în relațiile cu oamenii, pune accent deosebit pe onestitate, respect și transparență în comunicare.
Este atent la mediul înconjurator, petrece timp în natură, la activități sportive, ascultă muzică și urmărește, mai ales, filme românești.
De asemenea, iubește locul natal și participă la evenimentele dedicate tradițiilor,  obiceiurilor și meșteșugurilor gorjenești, și nu numai.

Daiana Verpeț

Asistent proiect

Dacă există un lucru pe care toată lumea din viața ei îl știe, este că nu renunța niciodată la visele ei. Este incredibil de hotărâtă și munceste din greu. Când îsi stabileste un obiectiv, îl atinge aproape întotdeauna. Incearca sa aibe succes în tot ceea ce face, fie că este profesional sau personal. Muzica este ceea ce iubeste de cand era mica, este un pansament pentru ea, atunci cand simte nevoia sa se relaxeze, insa nu se da inlaturi nici de la micile drumetii in natura care o  deconecteaza de fiecare data. Absolventa a Facultatii de Litere a Universitatii din Bucuresti, profilul Asistenta Manageriala si administrativa, a continuat cu masterul facultatii Managementul Informatiei si al Documentelor si isi propune sa nu se opreasca aici din punct de vedere educational. Este o feminista convinsa, iar cuvantul „independenta” o defineste, nu se da niciodata batuta oricate obstacole ar avea drumul parcurs, dorind sa fie mereu cea mai buna versiune a ei.  

Claudia Tătaru

Asistent proiect

“Dacă o femeie este implicată în ceva, știu că totul va fi bine. Este absolut clar pentru mine că femeile conduc lumea.” Gabriel Garcia Marquez
Doctorand la Școala Doctorală de Geografie, catedra Geografia Turismului din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, ce se află în curs de finalizare. Abosolventă a masterului Planificare și Dezvoltare Regională din cadrul Facultății de Geografie din Cluj-Napoca încheiat în anul 2012 și obținerea Diplomei de Licență în Geografie în anul 2010 din cadrul Facultății de Geografie, Secția Geografie. Pe lângă toate acestea, a publicat  numeroase articole științifice  în reviste de specialitate în decursul acestor ani, cel mai recent articol ” Urban Shrinking Cities in Romania and The Netherlands—A Possible Policy Framing”, fiind publicat  in revista Sustainability, cotată ISI, în data de 16.05.2022. Cu aplicare spre organizarea activitățiilor ca si proiecte sau liste de lucru, avand o atenție deosebită la detalii si abilități excelente de lucru în echipă. Toate acestea au fost dobândite în urma colaborării cu Centrul de Cercetare a Așezărilor și Urbanism din Cluj-Napoca, precum și cu firma de proiectare Creativ Brebenel Proiect S.R.L, pe teme de urbanism și nu în ultimul rând posibilitatea de a-i exercita cunoștințele și de a dobândi altele prin acceptarea în „familia” Asociației Excelsior pentru Excelență în Educație. În timpul liber exploreaza locuri noi atât în țară cât și în afara ei împreună cu soțul ei. Cu pasiuni spre lectură este mereu conectată la partea culturală a Municipiului Târgu-Jiu prin participarea la ședințele din cadrul Cenaclului Literar Columna și la vernisarea expozitiilor cu tenta plastica.

Ana Pătrașcu

Asistent proiect

Numele ei este Ana și vine din Republica Moldova. Se considera o norocoasă pentru că a ajuns să faca parte din echipa Asociației Excelsior. Este licențiată în Business și Administrare la Universitatea Tehnică din Republica Moldova după care a urmat studiile de master la Universitatea C. Brâncuși din Tg Jiu, specializare Bănci si Asigurări. Apreciaza oamenii cu ambiții și valori. În viață merge după următorul crez: Întotdeauna roagă-te ca ochii tăi să vadă ce e bun, inima ta să aibă puterea de a ierta răul, mintea sa uite ce nu a fost bine, iar sufletul să nu-și piardă speranța.

Maria Bircu

Responsabil Comunicare

Maria Bîrcu s-a alăturat Asociației Excelsior pentru Excelență în Educație acum doi ani. S-a potrivit proiectelor noastre, fiind interesată să dea mai departe ce știe. Are încredere în oameni și vrea să le demonstreze că progresul începe odată cu încrederea unul în altul. Îi place munca în echipă, construiește echipe și la nevoie oferă orice ajutor duce la implementarea unui proiect.
A contribuit la unul dintre cele mai de impact proiecte ale Asociației Excelsior, prin realizarea ceasului în ediție limitată, Tudor Vladimirescu. Mai departe, vrea să implementeze în asociație proiecte CU ROST.
Chiar dacă a terminat Facultatea de inginerie, încă din studenție lucrează în mass-media, organizații neguvernamentale sau comunicare, iar strategia ei de PR este să facă bine.

Ana Cojocaru

Responsabil financiar

Licentiata in stiinte economice, Ana Cojocaru se descrie ca o persoana motivata, atenta la detalii si organizata. Dupa un trecut corporatist de peste 13 ani, a inceput un nou capitol in viata, ajungand sa colaboreze in acest fel si cu Asociatia Excelsior. A lucrat mult cu oamenii si apreciaza originalitatea, persoanele autodidacte si spiritul intreprinzator. Pe plan personal este mandra mamica a unui baiat de 11 ani. Iubeste soarele si drumetiile in natura, pentru ca o incarca de energie pozitiva atat mental, cat si fizic.

Facebook