Prezentarea asociației

Asociația Excelsior pentru Excelență în Educație este o organizație non-guvernamentală fondată în anul 2011 cu scopul de a încuraja și susține excelența în educație, cu accent pe formarea viitorilor lideri pe mai multe paliere sociale și profesionale.

Asociația se concentrează în special pe tineri, cu obiectivul de a le oferi oportunități de dezvoltare personală și profesională, încurajând spiritul antreprenorial și promovând valorile precum grijă față de natură și respectarea drepturilor omului.Pentru a-și atinge obiectivele, Asociația Excelsior a derulat o serie de proiecte, colaborând cu sute de parteneri, traineri și voluntari.

Majoritatea partenerilor și voluntarilor sunt din domeniul de business, astfel încât Asociația poate sprijini start-up-urile și dezvoltarea antreprenoriatului. De-a lungul timpului, organizația a reușit să formeze și să susțină viitorii lideri ai comunității, prin proiecte care au avut un impact pozitiv asupra comunității și au contribuit la dezvoltarea acesteia.

Asociatia EXCELSIOR are experienta de peste 8 ani in elaborarea si implementarea de proiecte finantate din fonduri europene nerambursabile, multe dintre acestea vizand domeniul educational- la nivel preuniversitar, cat si universitar. Experienta specifica a fost dobandita in principal prin implementarea de proiecte POSDRU, POCU si POCA. Asociatia EXCELSIOR este implicata activ in activitati complementare sectorului educatiei, respectiv in gestionarea a 2 scheme de minimis cu o valoare totala de peste 14 mil. lei, in cadrul a 2 proiecte finantate prin POCU 2014-2020 (ID 104021 si 107604).

In cadrul Asociatiei functioneaza Editura Excelsior Educational, care a publicat numeroase carti, inclusiv culegeri de probleme de matematica. Echipa asociatiei este formata din peste 10 specialisti care dispun de experienta in domenii de activitate cum ar fi IT&C, Educatie, Antreprenoriat si au o vasta experienta in implementarea de proiecte finantate prin POCU. Pentru a-și atinge obiectivele, Asociația Excelsior a derulat o serie de proiecte, colaborând cu sute de parteneri, traineri și voluntari. Majoritatea partenerilor și voluntarilor sunt din domeniul de business, astfel încât Asociația poate sprijini start-up-urile și dezvoltarea antreprenoriatului. De-a lungul timpului, organizația a reușit să formeze și să susțină viitorii lideri ai comunității, prin proiecte care au avut un impact pozitiv asupra comunității și au contribuit la dezvoltarea acesteia.

În ultimii trei ani, Asociația Excelsior s-a implicat și în proiecte culturale importante, precum reeditarea unor cărți fundamentale pentru istoria județului Gorj și realizarea unui ceas unic în ediție limitată dedicat unui personaj istoric important, Tudor Vladimirescu. Acest ceas, produs în Elveția în fabrica unui român, asamblat în România de cel mai bun ceasornicar și cu design creat de doi celebri arhitecți români, reprezintă un simbol al valorilor și tradițiilor locale, fiind un produs de calitate ce poate fi folosit ca și carte de vizită pentru asociație.De asemenea, Asociația Excelsior are un proiect important în desfășurare, care vizează coagularea și consolidarea sectorului ONG din județul Gorj. Prin intermediul platformei gorjcivichub.ro, Asociația urmărește să prezinte toate organizațiile din Gorj și să ofere instruire voluntarilor și membrilor ONG.

În prezent, Asociația Excelsior se concentrează pe contribuția la programul Târgu Jiu - Capitala Tineretului în 2023, fiind o oportunitate de a face lucruri concrete pentru comunitate. Prin implicarea în proiecte cu impact social, cultural și educațional, Asociația Excelsior pentru Excelență în Educație devine un model pentru alte organizații care doresc să se implice activ în dezvoltarea comunității locale.

Facebook